vineri, 25 ianuarie 2008

Stirea zilei 25/ian/2008


Banca Naţională a României spune stop scumpirilor!
Potopul de scumpiri care ar urma să se abată asupra României în urmatoarele două luni nu este justificat. Ne ţin partea specialiştii Băncii Naţionale.

După două luni de ţipete în piaţă că vin scumpirile, Banca Naţională a României spune stop. Reacţia specialiştilor BNR vine după ce producătorii au anunţat fix săptămâna aceasta scumpiri apocaliptice: 40% la pâine, 30% la fructe şi legume şi 15% la carne. Aceştia îi avertizează în egală măsură pe producătorii autohtoni şi pe importatori să vină cu argumente serioase atunci când adaugă 40 de procente peste actualele preţuri ale alimentelor. Sfidători, aceştia spun că nu scăpăm de dat bani în plus şi pace.
Mai harnici ca producătorii, importatorii ne-au dat de înţeles de la începutul anului că toate produsele din Uniune vor avea preţuri cu 15% mai mari, adică exact cu cât s-a depreciat leul.
Dincolo de aceste dispute,
prima scumpire bătută în cuie este cea a gazelor naturale, anunţată pentru 1 februarie.

Niciun comentariu: