miercuri, 27 februarie 2008

Stirea zilei 27/feb/2008


E decis: Compania americană Ford vine în România!
Este mesajul ferm al gigantului auto, în ciuda amenzii usturătoare încasate de la Bruxelles.

Comisia Europeană l-a obligat pe constructorul american să returneze statului român 27 de milioane de euro, un soi de stimulent de la stat, considerat însă ilegal în Uniune. Milioanele erau prima de bun venit din partea Guvernului român pentru achiziţionarea uzinei de automobile de la Craiova.
Totul a pornit de la faptul că românii le-au impus americanilor câteva condiţii: să nu dea oameni afară şi să producă măcar 200.000 de maşini pe an. În schimb, renunţăm la 27 de milioane de euro din preţul fabricii.
Comisia Europeană penalizează astfel achiziţia la preţ de super ofertă a uzinei din Craiova. Cea mai dură reacţie a venit nu dinspre Ford, cum era de aşteptat, ci chiar din fruntea Guvernului.
Aşa că Ford va plăti statului român încă 27 de milioane peste oferta iniţială de 57 de milioane, depusă în septembrie anul trecut. John Fleming, preşedinte şi CEO al Ford Europa nu se arată însă descurajat.
Uzina de la Craiova a devenit celebră prin producţia de automobile Oltcit, înainte de Revoluţie. Preluată de către coreeni de la Daewoo, în 1995, fabrica a trecut la construcţia unor modele de succes precum Cielo, Nubira, Tico sau Matiz. După retragerea coreenilor, fabrica dacă mai produce acum câteva mii de unităţi pe an. Americanii de la Ford au anunţat investiţii masive de sute de milioane de euro şi producţia a 200.000 de automobile pe an, destinate în special pieţei occidentale.

Niciun comentariu: